DESPRE CONTRACTELE CU AVOCA}II
De la domnul Mihai Vîn`toru am primit [i o scrisoare în care ne scrie despre problemele pe care cei care-[i cer înapoi proprietatea furat` de comuni[ti le au cu avoca]ii, pe lâng` cele cu statul [i justi]ia. Redau mai jos aceast` scrisoare:
"Nu [tiu cât de legal este, îns` unii avoca]i pretind un procent din valoarea propriet`]ii ce urmeaz` a fi revendicat`. Am v`zut o propunere de genul acesta, în scris, venit` din partea unui cabinet de avoca]i din Bucure[ti. Desigur c` aceste propuneri se fac numai pentru propriet`]i cu valoare mare, nu pentru apartamente de 7.000 $, în felul acesta în cel mai fericit caz devii coproprietar cu avocatul care te for]eaz` s` vinzi pentru a-[i scoate banii. În ultima vreme am primit din multe surse informa]ii c` unii avoca]i, cu câteva zile înainte de procesul în ultim` instan]`, pretind înc` câteva sute de dolari, întrucât procesul a fost mai greu decât anticipase.
Dac` proprietarul nu pl`te[te majorarea imediat, avocatul nu se prezint`, f`r` a-l anun]a pe proprietar. În unele cazuri, pân` a aflat proprietarul, a trecut termenul legal de apel.
Un alt caz: proprietarul de drept î[i câstig` casa care în timp ce era în proces se vinde ilegal. D` în judecat` pe "noul proprietar" pentru anularea actului de vânzare-cump`rare. Avocatul, dup` ce a luat banii de la proprietarul de drept, nu se prezint` la proces, iar acesta este supus la restituirea cheltuielilor de judecat` [i o amend`.
Întrucât nu am timpul necesar s` fac o statistic`, aceste abuzuri r`mân necunoscute [i al]i proprietari vor fi în[ela]i. Am primit chiar ast`zi de la Bucure[ti copia unui "Contract de Asisten]` Juridic`" [i o "Aten]ionare".
Dorin]a Organiza]iei de Proprietari din Bucure[ti este de a ajuta proprietarii, care sunt total neinforma]i în acest domeniu.
ATEN}IONARE
Porni]i ac]iuni în instan]e doar dac` a]i încheiat contracte scrise cu avocatul; raporturile dintre p`r]i nu pot fi dovedite decât cu contractul semnat de p`r]i [i neap`rat cu [tampila avocatului; nu v` gr`bi]i s` semna]i contractul. Înainte de a semna contractul, citi]i-l cu aten]ie maxim`; verifica]i cu aten]ie rubricile completate începând cu: nume, adres` exact`, nr. de contract, data, etc.
CONTRACTUL
* La articolul 1- obiectul contractului punctul 1.1 - trebuie specificat clar unul sau mai multe din men]ion`rile din parantez`; num`rul dosarului din instan]` [i numele persoanei cu care v` judeca]i.
* Avocatul se va achita doar de ceea ce este men]ionat în contract.
* La articolul 3 contractul prin articolul 2 cuprinde doar onorariul avocatului, celelalte cheltuieli vor fi suportate de client, separat de plata onorariului.
* Articolul 4 citi]i-l cu mare aten]ie!
* Articolul 5 - alte clauze. Aici ave]i dreptul [i obliga]ia fa]` de dvs. pentru a ob]ine rezultate bune, s` completa]i cu ceea ce-i cere]i dvs. avocatului pentru obiectul contractuiui pe care-l semnati, deci:
- pentru asistare [i reprezentare cere]i prezen]` obligatorie la fiecare termen în instan]` (se pot pierde procese prin neprezentare);
- pentru redactare de acte, cereri, alte c`i de atac, forme de executare, etc. conform L 51/1995, cere]i ca nici o ac]iune, cerere f`cut` în numele dvs. s` fie depus` f`r` s` fie v`zut` [i semnat` în ciorn` de dvs., dac`-i posibil (sau mandata]i pe cineva de încredere s` fac` toate aceste verific`ri necesare);
- ac]iunea în instan]` trebuie s` aib` numele [i adresa corect` (atât pentru cel care porne[te ac]iunea cât [i pentru partea advers`);
- adresa dvs. trebuie s` fie corect`, altfel risca]i s` nu [ti]i exact data procesului [i comunic`rile motivelor pentru a face apel sau recurs;
- o adres` gre[it`, fie numele str`zii, fie num`rul casei, poate duce la pierdere. Este una din c`ile prin care avoca]i abili v` pot face s` pierde]i procesul, dac` nu [ti]i cum s` v` ap`ra]i;
- numai dac` face]i contract ave]i dreptul de a v` ap`ra propriile interese [i s` fi]i asigura]i obligându-l pe avocat [i având grij` ca acest contract s` fie bine întocmit;
- dac` avocatul nu onoreaz` contractul semnat cu dvs., numai a[a îl pute]i trage la r`spundere;
-cere]i chitan]e de plat` pentru achitarea onorariului, sau pentru orice sum` de bani pe care i-o da]i avocatului, ca s` ave]i dovad` c` a]i pl`tit, ca s` nu v` trezi]i datori conform contractului la articolul 4, punct 4.4;
- chitan]ele trebuie semnate [i [tampilate de avocat ([tampila atest` dreptul de a profesa);
- cu chitan]a de plata consulta]iei juridice pute]i trage la r`spundere un avocat care a luat cuno[tiin]` de cauz` (conform legii el nu are voie s` apar` în proces aparând partea advers`). În aceast` situa]ie el trebuie recuzat în instan]`;
- face]i sesizare la Baroul Avoca]ilor;
- semna]i contractul numai dac` toate cele expuse mai sus sunt conforme dorin]ei [i voin]ei dvs. [i dac` avocatul a semnat [i a pus [tampila. Nu uita]i c` Dumneavoastr` hot`râ]i [i mai ales da]i banii!
NOTÃ:
Comentarii la cele de mai sus se pot trimite pentru publicare pe Internet sub titlul
"Despre Apelul CPP"
prin e-mail la adresa:
silvia.constantinescu@swipnet.se
Pentru a citi comentariile la acest Apel sosite de la cititori,
fã "clic" AICI!
Înapoi la începutul paginei!
© 2000 Curierul Românesc.