14 DECEMBRIE 1995
Silvia Constantinescu: EXIL - Oameni si idei

Doamnă Silvia Constantinescu, domnule Director, Doamnelor si Domnilor,
Revolutia gorbacioviană a avut darul să pipăie psihologia si scările de valori europene ale tuturor popoarelor părăsite cu o dezinvoltură fără precedent în istorie pe måinile bestialitătii asiatice a lui Stalin de către biruitorii anglo-saxoni în cel de-al doilea război mondial.
Mi-am îngăduit să afirm, acum un an, la Institutul francez din Bucuresti, cu prilejul conferintei distinsei academiciene franceze, doamna Hélène Carrère d´ Encausse, că secolul nostru, secolul ideologiilor, prin urmare secolul urii, s-a zămislit din conjugarea neasteptată a psihologiei dementiale a unui suveran patologiv, Kaiserul Wilhelm al II-lea, cu bestialitatea ideologică luetică a întemeietorului statului sovietic, Vladimir Ilici Lenin. Si că, întemeiată de un intelectual cu totul lipsit de scrupule, Uniunea Sovietică s-a destrămat în clipa în care a ajuns să fie cårmuită de către cel de-al saselea tar rosu, un intelectual care pare a fi călăuzit pånă astăzi de anumite scrupule, MIHAIL GORBACIOV.
Constient de acest amănunt måntuitor, mi-am îngăduit să-mi intitulez editorialul celei de-a doua editii a oficiosului nostru LIBERALUL, reapărut la 6 ianuaie 1990, OMUL PROVIDENTIAL AL SECOLULUI NOSTRU.
Istoricii, sociologii si politologii viitorului vor avea exceptionala sansă să analizeze, comparativ si pe viu, structura antropo-psihologică atåt a poporului rus, triumfător vreme de jumătate de veac, iar astăzi, după titlul celebrului roman al lui Dostoievski, Unizennye i Oskorblennye (umilit si ofensat), cåt si a fiecărui popor, european sau asiatic, părăsit cu dezinvoltură de către Winston Churchill si Anthony Eden, Franklin Delano Roosevelt si Harry Hopkins, pe seama rusilor, cu soroc de o jumătate de veac si mai bine. Cu nuante perceptibil diferite ca dispret si ură, acelasi regim distrugător de elite si valori spirituale si materiale, ca un fel de joc de miză nenulă în sens negativ s-a aplicat fiecăruia din aceste popoare. Si la råndul lui, fiecare din ele a reactionat contrastiv, confrom structurii lui rasiale, atropologice, confesionale, culturale si istorico-traditionale. Atåt prin masa manevrată de ideologia comunistă si rămasă pe aria ei geografică, dar si prin elitele sociale emigrate sub alte stele.
Noi stim cum a reactionat si continuă să reactioneze poporul romån din tară, sub impactul ideologiei urii de clasă comuniste, grefată pe reminiscente răsăritene fanariote. A reluat si continuă să practice într-o formă modificată, celebrul dicton a lui Thomas Hobbes: FURTUM OMNIUM CONTRA OMNES.
Culegerea de studii a doamnei Silvia Constantinescu ne îngăduie să proiectăm studiul comparativ pånă la marginile planetei, comparånd reactiile, solidare, patriotice, europene, ale emigratiilor polonă, maghiară, cehă si chiar rusă albă cu relatiile în cel mai bun caz discutabile ale emigratiei romåne răspåndită în număr de multe sute de mii pe toată întinderea planetei.
Îndrăznesc să spun că, în afara doamnei Silvia Constantinescu, a lui Stefan Baciu, fostul meu coleg de la Facultatea de Drept din Bucuresti, si evident a marilor savanti Mircea Eliade, Alexandru Ciorănescu, si Dr. Palade ca si a lui Eugen Cioran si Eugen Ionescu, emigratia romånă a fost intolerabil de pasivă si lipsită de eficientă patriotică. În vreme ce intelectualitatea maghiară, emigrată cu zecile de mii după revolutia natională din noiembrie 1956, a avut grije să ocupe mii de catedre universitare din Europa Liberă si din cele două Americi, emigratia romånă s-a consumat în veleităti manageriale si cu conflicte personale, care numai bine nu au proiectat asupra imaginei tării noastre în cercurile celor cåteva zeci de intelectuali care făuresc opinia publică a Lumii Libere.
Cu ce ne-a ajutat emigratia romånă, în suferinta de 50 de ani, pånă la revolutia gorbacioviană si după această revolutie stropită cu sånge nevionvat? Cu cåteva pachete, cu cåteva cărti, cu expeditia unei duzini de veleitari si caraghosi post-revolutionari, si cu sfaturi populare? Doamna Silvia Constantinescu, emigrată de 20 de ani în tara Varegilor, si-a făcut, probabil mai mult decåt oricare romån din exil, îndatorirea patriotică.
Ca si o parte din cei citati de d-sa în recentul său volum: prietenul meu liberal de la Hanau, Costel Mares, Stefan Gane, Leonid Mămăligă, Ion Pantazi, René Theo, Alexandru Ciorănescu si, în fruntea tuturor, Majesteatea Sa, Regele Mihai I, måntuitorul poporului romån prin actul regal de la 23 august 1944. Adaosul unor rezistenti din interior, în frunte cu multregretatul Corneliu Coposu si Eugeniu Dinescu, contribuie la nuantarea concluziilor.
Voi încheia cu titlul interviului luat domnului Eugeniu Dinescu de doamna Silvia Constantinescu: EXILUL TREBUIE SĂ FIE MAI ACTIV ÎN VIATA POLITICĂ INTERNATIONALĂ ÎN FAVOAREA POPORULUI ROMÅN.
Mai activ, în sensul că trebuie să ia exemplu de la prietenii nostri maghiari si să aducă la cunostiinta intelectualitătii Lumii Libere cum a izbutit poporul romån, fără a råvni vreodată la un tinut care nu-i apartinut istoric si juridic, să-si mentină fiinta neamului niciodată coplesită de adversitate, cum a fost coplesită în anumite vremi fiinta natională a tuturor popoarelor megiese.
Si mai activ, trimitåndu-ne, în locul sfaturilor populare, sprijin uman si tehnologic pentru a cåstiga marea luptă a eliberării si reîntregirii neamului romånesc, påna la încheierea mileniului.