CURIERUL ROMÂNESC

"PUBLICATIILE NOASTRE LE CONSIDER SISTEMUL VASCULAR AL EXILULUI.
DACĂ NOI DISPĂREM, NE OFILIM!"

Silvia Constantinescu: Sunteti editorul publicatiei CUVĹNTUL ROMĹNESC, care apare în Canada si unul din initiatorii ROMFEST-ului. V-am întâlnit pentru prima dată la Paris, în 1994, cu ocazia seminarului organizat si finantat de domnul Aureliu Răută. Cam acestea sunt cunostiintele mele despre dvs. Fiti, vă rog, amabil si prezentati-vă! Cine sunteti domnule George Bălasu?

Foto: George Bălasu.
George Bălasu,
Membru în Comitetul International ROMFEST.
Foto: A-M Ciupitu/ © CR.

George Bălasu: Sunt de profesie farmacist si un ziarist amator. Sunt plecat din România din 1949. Am ajuns în Canada în 1950. Am părăsit România în perioada examenelor de sfârsit de an al facultătii de farmacie. Îmi dădu-sem două examene de sfârsit de an si am fost anuntat de un coleg de-al meu că urma a doua zi să fiu arestat. Asa că a trebuit să fug din Bucuresti. Am stat un an de zile în Banat; am intrat la SMT si am lucrat ca tractorist. E o poveste cât se poate de lungă! Am stat un an de zile pe frontieră, arând chiar fâsia de granită lângă frontieră. După un an, serviciul de cadre se înăsprise la această statiune, asa că am trecut frontiera cu un tractor în Iugoslavia. Aici, cei care treceau frontiera, făceau o perioadă de trei luni de zile de închisoare. După închisoare, sârbii doreau să ne ducă într-o regiune, la Kra-guevat, unde nemtii omorâseră în jurul a 24.000 de bărbati, ca represalii pentru un guevat, unde nemtii omorâseră în jurul a 24.000 de bărbati, ca represalii pentru un atentat pe care l-au făcut partizanii sârbi - omorâse generalul armatei germane din regiunea aceea. Autoritătilor sârbesti sperau că noi venind acolo, ne vom căsători cu fetele din regiune si vom rămâne, poate, acolo. Fiecare dintre noi am fost repartizati în profesiile pe care le aveam. S-au purtat cât se poate de bine - afară de închisoare, care a fost foarte severă. Nu ni se dădea mâncare si ne obilgau "să intrăm în productie", cum spuneau ei. Noi refuzam si ceream, pentru că noi eram refigiati politici, să trecem în Vest. Argumentul lor era foarte - cum să spui eu - foarte bine documentat, în sensul că spuneau: "Ce, credeti că Iugoslavia este o punte între Răsărit si Apus? Noi nu permitem acest lucru!" Bine înteles că slăbiserăm foarte mult. Ne-au pus la o cură de îngrăsare înainte de a ne repartiza la servici. Si ne-a dus la această localitate, Kraguevat, în care am lucrat ca farmacist, într-un spital. Si de aicea noi ne organizam ca să putem trece frontiera. Trebuia să fii pregătit ca să fugi de trei ori din Iugoslavia. Adică trebuia să fii pregătit să fugi o dată în primăvară, în vară si în toamnă. De ce? Că în caz că eram prinsi, ei te închideau pe o perioadă de trei luni de zile. Era maximum pe care te puteu tine în închisoare în conformitate cu drepturilor internationale si asa mai departe. Era pe atunci IRO - International Refugee Organization, care avea grijă, mai mult sau mai putin, de noi. Asa că noi ne organizam în echipe si încercam să trecem frontiera. Eu am trecut frontiera în Italia prin luna mai. Am trecut, traversând, să spun asa, Alpii Dinarici. Zăpada era până pe la genunchi si am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, în Italia. În Italia, natural, trecerea unei frontiere însemna încă odată perioada de trei luni de zile de închisoare. După trei luni de zile de închisoare vroiau să ne trimită în lagărul de refugiati. Eu, personal, refuzam acest lucru, fiindcă eu aveam ideea că în Vest există o armată pregătită, care ar fi gata să actioneze în România. Si ceream, personal ceream: "Nu, eu nu vreau să emigrez, vreau să merg în armata natională!" "Care armată natională?", spuneau ei. Si bine-înteles că după o perioadă oarecare, mi-am dat seama că sunt ridicol si am acceptat ca să emigrez. Ne-au repartizat la un lagăr din Italia lângă Napoli, la Bagnoli, unde fusese o fostă cazarmă militară americană. Eram tratati cât se poate de bine. Aici veneau diferite birouri ale agentiilor respective ale diferitelor tări de a te solicita sau de a face reclamă tării respective, despre tara în care ai dori să emigrezi. Puteam emigra absolut în toate tările.
Optasem pentru America sau Canada. Ca să fiu sincer, am tras cu banul ca să văd în ce tară voi emigra. Si a căzut Canada si am plecat în Canada. Din Italia am fost dusi cu ultimul transport al lui IRO. Am fost dus în Germania, în lagăr la Bremen. Si fiind perioada de iarnă, a fost foarte greu. Eram, în general, bărbati, care urmau să vină în Canada si sotiile unora care fuseseră căsătoriti si trebuiau să rămână în Germania până le găseau servicii, ca să poată să-si aducă familia. Nu era voie să vii cu familia, dacă nu aveai un servici. Eu am venit în Canada cu contract de muncă. Canadienii nu-ti dă-deau o viză, să spunem asa, dacă erai intelectual, pur si simplu te respingeau. Asa că trebuia să spui că esti agricultor, că ai fost muncitor, etc.
Interesant de spus este ce metodă aveau ca să te respingă: se uitau în gură! Si, dacă nu aveai toti dintii, pur si simplu erai respins!
Am ajuns în Canada în 3 ianuarie, adică am făcut pe vapor Crăciunul si Anul Nou. În Canada am fost dus în lagăr, unde am stat 3 luni de zile. Aici ti se dădea absolut totul, afară de bani si nu aveai voie nici să părăsesti lagărul.
De fapt aveai voie să pleci, însă, dacă plecai, nu aveai dreptul să te mai întorci în lagăr. Asa că cei care riscau să se ducă să-si caute un serviciu, nu mai aveau dreptul de a se întoarce în lagăr. Bine înteles că aici veneau diferite agentii de angajat lucrători, diferite fabrici, tărani care aveau nevoie de oameni la lucru, etc. Noi am avut norocul că auzise despre românii care eram închisi în lagăr comunitatea română din Hamilton si a venit si ne-a luat si dus la Hamilton. Si-n felul acesta am părăsit lagărul si ne-am stabilit în orasul Hamilton, care este un centru industrial. Aici este industria grea a Canadei. As putea spune că este si un fel de resedintă românească.
Pe vremuri Hamilton arăta foarte urât si mirosul furnalelor era foarte neplăcut. Astăzi, Hamilton este un oras foarte frumos, un oras curat. În Hamilton exista o comunitate românească, formată din vechii imigrati, veniti înainte chiar de primul războiul mondial. Ei veniseră din Austro-Ungaria, din Banat, Transilvania si asa mai departe. Noi, noua generatie care am venit, i-am dat un suflu nou de regenerare spirituală, as putea spune. În felul acesta, comunitatea din Hamilton a pornit cu ajutorul nostru, al celor nou-veniti, pe un drum cu totul diferit de cel pe care-l aveau atunci. În general, după cum cunoasteti, orasele sau comunitătile românesti din continentul nord-american sunt unite în jurul bisericii. Biserica reprezintă centrul unde românii sunt adunati. Exista o biserică când am venit noi, dar noi am format o asociatie - Asociatia Culturală a Românilor din Hamilton, care s-a format în anul 1957. Scopul acestei organizatii era de a păstra limba, de a promova cultura si traditiile românesti, de a informa statul canadian despre adevărata situatie din tară din timpul regimului comunist si de a ne ajuta reciproc. Sentimentul ajutorului reciproc era unul din punctele de bază a formării asociatiei noastre. Asociatia la început a fost formată numai din nou-veniti. Cu timpul am reusit însă să câstigăm generatia tânără din Canada - vorbesc de prima sau a doua generatie, de români care erau născuti în Canada, oameni care vorbesc foarte bine româneste si s-au încadrat în această asociatie.
Cu ajutorul lor am reusit să ajungem unde am ajuns astăzi. Asociatia Culturală, până în 1968, si-a cumpărat o proprietate de 50 de hectare de pământ si am înfiintat Câmpul Românesc în româneste, în englezeste îi spune Romanian Park. În acest Câmp Românesc s-a lucrat foarte mult, cu muncă voluntară, fiind absolut toti profesionisti, adică doctor, inginer, s a.m.d. Dati-mi voie să vă spun că în Canada se încurajează foarte mult multiculturalismul. Este chiar un minister al multiculturalismului. Primul ministru, Trudeau, tot timpul spunea că "nu poti să fii un bun canadian dacă nu esti un bun român", sau "nu poti să fii un bun canadian dacă nu esti un bun polak, sau ucrainian"! Asa că noi am făcut o cerere - vroiam să construim acest centru cultural - si guvernul canadian ne-a donat 235.000 de dolari si am ridicat acest centru cultural care ne-a costat pe atuncea cam 500.000 de dolari. Astăzi, Centrul Cultural e evaluat la o valoare de două-trei milioane de dolari. Este o clădire foarte mare, una dintre cele mai mari săli pe continentul nord-american. În cadrul acestui Câmp Românesc noi organizăm toate sărbătorile nationale. Câmpul este deschis si vara si iarna. Pur si simplu revelioanele pe care le facem la Câmpul Românesc sunt renumite în toată regiunea. Ca să vă dau un exemplu, noi avem si o capelă la Câmpul Românesc si anul acesta, la hramul capelei au venit peste o mie si ceva de români. Noi, organizatorii, am fost, pur si simplu, speriati, când am văzut atât de multă lume.

S.C.: As vrea să intervin si să vă rog să-mi spuneti: care sunt problemele bisericii în Câmpul Românesc din Canada? În Europa există biserici paralele.

G.B.: Asociatia noastră a fost considerată si o considerăm noi ca o citadelă anti-comunistă. La noi, în Câmpul Românesc, am interzis să vină orice ambasador, orice consul. Chiar ministrul Melescanu, ministrul de externe care a făcut o vizită prin Canada, ne-a dat un telefon si a vrut să vină la Câmpul Românesc si am spus: "Dom'le, în Câmpul Românesc nu intră nimeni - niciun comunist si niciun neo-comunist!" Care va să zică, noi până astăzi n-am luat legătură si n-am lasat să intre în Câmpul Românesc niciun membru al ambasadelor.

S.C.: Care credeti că este solutia astăzi?

G.B.: Astăzi situatia s-au schimbat. Eu cred că este timpul să deschidem portile! Adică, este absolut necesar ca să luăm legătură cu reprezentantii guvernului, fiindcă lucrurile s-au schimbat. S-a format de pildă acel departament al românilor de pretutindeni în care am dori să intrăm. În acest scop, noi am format un comitet de initiativă, ca să ne alegem si un reprezentant care eventual să reprezinte pe românii din regiunea Quebec-ului si Ontario, unde suntem noi. Asa că noi, să spunem asa, am reusit să dăm afară din Canada doi reprezentanti ai ambasadei: am dat afară pe fostul ambasador, si am schimbat si ultimul consul de la Toronto. Acuma sunt oameni nou-veniti, cărora trebuie să le dăm toată încrederea, până la proba contrarie.

S.C.: Atitudinea fată de patriarhul Teoctist, care considerati că trebuie să fie?

G.B.: Patriarhul Teoctist a gresit. Dânsul trebuia să se retragă si să lase locul unei alte fete bisericesti, unui alt membru din sinod. Însă nu admit si sunt total contra pretentiei dânsului sau întelegerea pe care părintele Calciu a avut-o, să spunem, despre dânsul. Suntem împotriva acestui lucru. Exilul trebuie să rămână pe pozitia pe care a avut-o.

S.C.: S-a discutat foarte mult în exil si am pus întotdeauna întrebarea în legătură de rolul monarhiei înainte de '89 si după '89. Care este părerea dumneavoastră?

G.B.: Personal, sunt monarhist. dar nu stiu dacă as spune că l-as admite pe regele Mihai. Dar, în principiu sunt monarhist. Datorită faptului că Majestatea Sa Regele Mihai a făcut anumite greseli în trecut, când a fost tânăr, pe care noi încă le avem în memoriile noastre. Dar, va veni timpul când trebuie să iertăm. Si iertând, cred că este bine să-l vedem pe regele Mihai că se reîntoarce în tară.

S.C.: Cum vedeti atitudinea presedintelui Emil Constantinescu, a guvernului si parlamentului României fată de românii din exil, fată de redarea proprietătilor si a pensiei acestora?

G.B.: Eu îl cunosc pe domnul presedinte Constantinescu, de la Paris. Am stat foarte mult de vorbă cu dânsul la Paris. Dânsul ar vrea să facă totul ce a promis, însă este înconjurat de oameni care-l sabotează total. Adică, vechea nomen-clatură. Dânsul este presedinte, dar nu conduce dânsul tara.

S.C.: Cum vedeti oportunitatea ziarelor din exil: Românul Liber si Cuvântul Românesc în Canada, CĂMINUL românesc în Elvetia, Dorul în Danemarca, CURIERUL ROMĹNESC în Suedia, etc? Au în continuare o menire, ar trebui să existe, sau este timpul ca ele să dispară?

G.B.: Eu cred că trebuie să existăm. Publicatiile noastre le consider sistemul vascular al exilului. Dacă noi dispărem, ne ofilim!

S.C.: Sunteti organizatorul ROMFEST Bucuresti '98. Care a fost motivul pentru care l-ati organizat la Bucuresti?

G.B.: Nu sunt organizatorul, sunt unul dintre organizatori. Sunt membru în comitetul international. Am considerat că este timpul ca exilul să se întoarcă în tară. Aceasta a fost tematica de la început. Adică, exilul se întoarce în tară cu ROMFEST-ul, care are loc în Bucuresti anul acesta.

S.C.: Considerati că românii si conducerea României primesc această ofertă?

G.B.: Eu cred că da! Eu cred că da! Pentru că felul cum au răspuns dânsii, tot ajutorul pe care l-am cerut a fost mai mult decât favorabil cauzei desfăsurării acestei manifestări ROMFEST.

S.C.: Considerati că a avut influentă si impact în mass-media românească această actiune?

G.B.: Categoric! Ati citit si dumneavoastră ziarele si cred că vă dati seama!

De aici se poate reveni la:

ROMFEST 1998 (I)"

Înapoi la începutul paginei!

© 1998 Curierul Românesc.

Înapoi la CURIERUL ROMÂNESC cu acces gratuit.