CURIERUL ROMÂNESC

"ACTIVITATEA EXILULUI AUTENTIC S-A BAZAT PE DOUĂ PRINCIPII: SĂ SE ÎNTRETINĂ CONSTIINTA ROMÂNEASCĂ SI SĂ SE FACĂ CUNOSCUTĂ CULTURA ROMÂNEASCĂ POPOARELOR ÎN MIJLOCUL CĂRORA TRĂIM."

Silvia Constantinescu: Vă rog să începem discutia noastră prin a vă prezenta singur cititorilor mei!

Ion Halmaghi: Sunt Ion Halmaghi. M-am născut în Statele Unite si am venit la sase ani si jumătate în România, fiindcă Ardealul, care fusese sub Austro-Ungaria, s-a realipit Ro-mâniei. Atunci, părintii mei s-au reîntors din emigratia care o făcuseră în Statele Unite. Am făcut la Sibiu scoala primară si liceul, iar universitatea la Bucuresti. Am fost pe frontul din Crimea, dus cu forta, că eram cetătean american. După aceea am făcut închisoare, 15 ani, si am fost scos de americani din închisoare, după care am plecat în Statele Unite în '65, dar din primul moment am tinut legătura cu România. O legătură sentimentală si culturală, oarecum. Eram profesor de filosofie, adică făcusem studii de filosofie, terminasem în '41, si când am ajuns în America, din cauza limbii nu puteam să predau în limba engleză si atunci am făcut studii de stiinte de bibliotecă. Înainte de a-mi lua diplomă am fost deja angajat pe baza studiilor de filosofie si a limbilor străine pe care le cunosteam. Universitatea din Pittsburgh, unde am fost angajat, avea un corp profesoral de filosofie exceptional, dar n-aveau cărti suficiente. Si atuncea au primit niste donatii de câteva milioane de dolari si eu am rămas ca bibliograf, să construiesc această bibliotecă pentru universitate. Când am plecat din America, această bibliotecă era printre cele cinci cele mai bune din America în materie de filosofie. După aceea am ajuns bibliograf al sectiei umanistică a universitătii, care era enormă! Erau cărti în toate limbile străine, filosofice, teologie, lingvistică s.a.m.d. Am realizat niste lucruri frumoase! Si datorită aceastei functii oficiale am profitat de faptul că având cataloage de la anticari din Europa, am putut să clădesc o bibliotecă românească, mai ales că aveam un fond în dolari enorm de mare, care îmi permitea aceste lucruri.

Foto: Ion Halmaghi.
Ion Halmaghi.
Foto: A-M Ciupitu /
© CR.

Niciodată nu mi s-a făcut nicio cenzură. Dimpotrivă, au apreciat dezvoltarea mea în acest sens. Si am functionat si ca profesor; am făcut si cursuri de filosofie, si romanică comparată, si limba română chiar, si despre civilizatia si cultura românească. La istorie, de câte ori aveau nevoie, mă chemau să lămuresc anumite probleme din anumite epoci. A fost o epocă de mare rodnicie pentru mine. Si când n-am mai rezistat, a trebuit să mă pensionez, desi nu m-au lăsat un an de zile să părăsesc universitatea, pentru ca aveau nevoie de mine.

S.C.: Cum a început ROMFEST-ul?

I.H.: ROMFEST-ul a început foarte simplu: noi aveam Câmpul Românesc, unde ne tineam conferinte regulate, care era un centru de actiune românească, de consolidare a constiintei nationale. În '86, când am avut ultima săptămână de conferinte, iar eu eram ultimul înscris cu o conferintă despre românii din exil si din tară, o privire generală a situatiei de atunci - am constatat că participă ca auditoriu un număr mare de studenti si de tineri. Am rămas uluit de acest fapt si atunci am renuntat la conferinta mea si am luat în discutie planurile noastre de viitor. Si mi-a făcut mare plăcere felul cum a vorbit tineretul. Ne dădeam seama că au o perceptie si o intuitie destul de curată asupra fenomenului românesc. Si atuncea am ales cinci sau sase insi - pe niciunul nu-l cunosteam - si le-am spus că-i încuiem într-o cameră si nu le dăm drumul, până nu vin cu propuneri concrete legate de actiunile noastre. "Asterneti propunerile voastre pe hârtie si atuncea vă eliberăm din 'închisoare'!". Ei au propus ca în '88, când se înplinesc 70 de ani de la marea unire din '18, să serbăm acest eveniment cu toată acuratetea lui; apoi să ne alegem un conducător. Tocmai venise Calciu din tară, care fusese supus la multe opresiuni în România (eu îl cunosteam bine pe Calciu, am stat si cu el în celulă în anii mei din puscărie) si ei l-au propus pe Calciu. Primul punct de fapt era ca să găsim o formă de organizare, să fim mai consistenti si mai productivi în actiunile noastre.

S.C.: Ce-si propunea concret acest ROMFEST să facă?

I.H.: Înainte de ROMFEST exista Societatea Academică cu Sporea, dar si cu Monseniorul Bârlea, care era presedinte si avea fonduri masive de la Vatican. Se tineau congrese de mare alură în toată lumea, la Salamanca, la Paris, etc. Dar, Societatea Academică a dispărut. Era atunci o bătălie mare politică! La ultimul congres de la Paris, era o mare adversitate fată de Mircea Eliade, că a început să cocheteze oarecum cu existentialistii, cu România, să dea dreptul să se publice cărti de-ale lui. Chiar Monseniorul Bârlea intrase pe o ramură coexistentialistă a Vaticanului - erau două linii: una dură si una mai concesivă. Societatea Academică, care era o adevărată Academie Română în exil, care avea oamenii de mare valoare, dar si-a încetat activitătile si prin moartea lui Mircea Popescu, care era secretar. Astfel s-a creiat un gol în exilul românesc! Si atuncea am prins momentul să facem ROMFEST. Activitatea exilului autentic românesc s-a bazat pe două principii: să se întretină si să se consolideze constiinta românească si să se facă cunoscută cultura românească popoarelor în mijlocul cărora trăiam. În America erau câteva societăti la care am participat si eu dar care nu-mi plăceau deloc, pentru că nu făceau decât un serviciu celor de la Bucuresti. Si noi voiam să păstrăm imaginea reală a acestei culturi, nealterată. Înainte de ROMFEST eu am făcut un seminar de cultură si civilizatie la Universitatea din Pittsburgh si două săptămâni am invitat cincizeci de studenti, cărora le-am plătit întretinerea pe timpul ăsta, viitori profesori de limbă română la universităti străine, care vorbeau româneste si cunosteau cultura românească. Dar un seminar nu era suficient! Trebuia să-i dăm o altă amploare! Am prins această ocazie si ne-am prezentat cu ROMFEST-ul. Cel care a avut loc la Cleveland a fost extraordinar! Am fost aproape 2.000 de persoane. Si perceptia americanilor, a lumii de acolo, a comunitătilor românesti din America a fost diferită căci partici-pantii veneu cu entuziasm. La acest ROMFEST perceptia este inexistentă! Si nici autoritătile nu s-au purtat frumos, acuma, după părerea mea!

S.C.: Care a fost motivatia principală pentru ca Bucurestiul să fie locul de întâlnire a românilor din exil?

I.H.: Initial eu am fost primul care am venit într-o vizită în România si m-am stabilit la Sibiu. Am tatonat terenul la Sibiu - căci puteam, consider eu, face un ROMFEST la Sibiu, care ar fi avut mare succes. Ni s-a făcut o propunere si de la Timisoara, si eram încredintat că ar fi fost bine. Altă propunere a venit de la Târgoviste, care ne-ar fi acordat un sprijin supra-total. Cei din America au discutat propunerile si au optat pentru Bucuresti. Eu am fost împotrivă, căci stiam că n-o să putem controla, după sabloanele noastre, calitatea si organizarea.

S.C.: Au venit destul de multi români din Statele Unite, din Germania, etc., dacă ne gândim că totusi costurile ca să ajungi aici sunt foarte mari. Care considerati că a fost motivul pentru care n-au participat la această întrunire nici presedintele României, nici seful guvernului? Faptul că s-a spus că aceasta ar fi întrunire legionară, ar putea fi motivul neparticipării acestora?

I.H.: Să dovedească cineva că a fost legionară! Aicea au fost criticati legionarii, a avut dreptul la cuvânt oricine. Eu cred că ROMFEST s-a desfăsurat în forma cea mai democratică posibilă - nu există democratie mai mare! Aicea am auzit că cineva a făcut o instigatie si scandal afară pe holuri împotriva unor cărti care nu-i plăceau lui si cerea să se scoată din circuit si din prezentare. Ei, la noi, în America, nu există asa ceva!

S.C.: De fapt simpozionul de la Paris din 1994, care a fost organizat de d-ul Aurelio Răută, care a plătit si deplasarea si hotelul celor care au venit din România a fost tot un ROMFEST. Printre organizatori ati fost si dvs., iar printre participanti, d-ul Corneliu Coposu, d-ul Emil Constantinescu ca si foarte multi din cei care au venit si acum, ca de exemplu domnii: Geroge Bălasu, Zahu Pană, Dinu Zamfirescu, Radu Loupan, etc. De ce credeti că au participat atunci si nu acum? S-ar putea considera că este un fel de a arăta că ignorează această întrunire?

I.H.: Nu! Este vorba de incapacitatea lor de apreciere. Si vorbesc în deplină cunostintă de cauză. La simpozionul de la Paris, care a fost în '94, au venit si grupuri din Tară în frunte cu Corneliu Coposu si cu actualul presedinte. Răută si cu mine am organizat seminarul de la Paris. Ne întelesesem că-l facem cei din exil si să nu vină nimeni din tară.
După multe discutii ne-am întâlnim noi trei, Coposu, Răută si cu mine, să stăm de vorbă despre anumite probleme. Eu am fost nemultumit la început, dar după aceea mi-am dat seama că nu am dreptate si că avem o ocazie unică de a ne confrunta cu românii nostri din Tară, care si ei sunt pe aceeasi pozitie ca a noastră. Dacă am venit aici, ne confruntăm, discutăm, dar găsim până la urmă o cale!

S.C.: Una din problemele care există în continuare în exil si pe care am ridicat-o si în scurtul cuvânt pe care l-am avut acum câteva zile, este existenta în continuare a preotilor care s-au rugat de sănătatea lui Ceausescu. O serie întreagă de români în Suedia, si fenomenul este general, sunt pentru retragerea acestor preoti. Care este părerea dumneavoastră?

I.H.: Si noi suntem de acord! Noi n-am vrut să presăm, că n-am vrut să fim acuzati si de faptul că suntem contra religiei! În România astăzi e o mentalitate total comunistă! Si aceasta domină în toate straturile si în toate nivelele de manifestare publică! În toate institutiile, inclusiv la preoti!

S.C.: Se discută foarte mult de rolul bisericii ortodoxe în exil. Copiii nostri trăiesc în democratii în care bisericile luterane, cum e cazul Suediei, sunt foarte deschise, sau, ca să zic asa, "modernizate" foarte mult. Biserica ortodoxă a rămas foarte "conservativă" si nu îndeamnă tineretul întotdeauna să continue să fie ortodocsi sau să vină la slujbă. Cum vedeti dumneavoastră problema?

I.H.: Eu sunt greco-catolic si nu îndrăznesc niciodată să mă ating de problemele bisericii ortodoxe, fiindcă noi am atacat numai ierarhia putredă care a făcut devălmăsie cu Ceausescu si cu regimul comunist. Linia noastră de bază este că noi pledăm pentru reconcilierea celor două biserici, ortodoxă si greco-catolică.
Si aici am avut probleme de genul ăsta, dar am încercat cu Înalt Prea-Sfintitul Corneanu să le mai atenuăm. Sunt probleme grave: dacă biserica greco-catolică si ortodoxă nu se reconciliază ca să dea un exemplu tării, toate actiunile care le întreprindem vor fi nule. Fiindcă nu se poate reface tara decât sub semnul crestinătătii adevărate!

S.C.: Există persoane din exil cu care am stat de vorbă si care n-au participat la această actiune, în semn de protest fată de unele exprimări extreme ale părintelui Calciu si a faptului că l-a întâlnit pe Patriarhul Teoctist. Cum vedeti această problemă?

I.H.: Acuma, doamnă dragă, ceea ce stiu eu precis de la părintele Calciu, si că eu sunt în bună întelegere cu el, el personal este pentru ideea care v-am spus-o eu: favorizează această reconciliere! A avut însă o iesire nefirească, scriind un articol împotriva Papei, care pe mine personal m-a tulburat.
M-am întâlnit cu părintele Calciu aici, dar nu i-am făcut nicio observatie si niciun afront. Si încă socot că numai înlăturând orice punct de sminteală se poate face ceva.

S.C.: Altă problemă care as vrea s-o discut cu dumneavoastră este problema celor din exil, care sunt acum cetătenii altor state si cărora nu li se redau proprietătile furate sub regimul comunist, sau pensia, pentru care au plătit.
Ce credeti că trebuie făcut ca guvernul din România să-i repună pe acestia în drepturi?

I.H.: Un prim pas care l-am făcut noi, a fost includerea acestei probleme în motiunea pe care am trimis-o guvernului. Am spus acest lucru si la televiziune, într-o emisiune zilele acestea. Si vom ridica aceste probleme de câte ori vom avea ocazia.

De aici se poate reveni la:

"ROMFEST 1998 (I)"

Înapoi la începutul paginei!

© 1998 Curierul Românesc.

Înapoi la CURIERUL ROMÂNESC cu acces gratuit.