Carl-Gustaf Petersén: Ei bine, sunt o persoană, nu stiu dacă se spune asa, în floarea vârstei. Eu răspund pentru o întreprindere din Suedia care a căpătat un caracter institutional prin activitatea sa de multi ani si prin aceea că această firmă, Bukowski , este o întreprindere bine cunoscută. La întreprinderea aceasta am avut posibilitatea să fiu aproape 25 de ani.
Dar, asa cum se întâmplă în viată, am fost si în alte locuri, cu alte sarcini, dar am revenit la "mamă". În ceea ce mă priveste, eu nu am pregătirea conventională de istoria artei, în schimb am ceva care este important si anume că partea teoretică este formată din materii clasice ca drept si comert, si chiar informatică, în timp ce pe partea artistică este vorba de un interes profund care a existat încă de la vârsta scolară, s-ar putea spune. Ceea ce mă amuză si mă interesează este cultura veche. Nu credeam că as putea trăi din ea, dar soarta a vrut ca să primesc o ofertă tocmai de la această întreprindere acum 25 de ani si să fiu asistentul bătrânului atunci, legendarului sef, Gregor Aronowitsch. Eu sunt o persoană, cum să spun, destul de mic-burgheză tocmai datorită pregătirii si familiei mele. Locuiesc în afara orasului. Apreciez mult cultura suedeză si nordică, sunt putin romantic în spiritul scolii nationale. Mai mult de atât nu apuc să mai fac pe partea culturală. M-am angajat fără scop lucrativ în foarte multe lucruri în domeniul cultural. De foarte multi ani sunt presedinte la cel mai mare fond din Suedia care îi ajută pe artistii plastici - Fondul de Ajutor pentru Artisti, si pe urmă sunt presedinte la ceva care se numeste Prietenii Artizanatului Artistic, care este o asociatie de opinii foarte importantă pentru artizanatul suedez; am fost amestecat si în consiliul de administratie pentru Anul Capitalei Culturale. Particip si la ceva care se numeste Casa Sculpturii, aflată în fabrica lui Nobel de la Vinterviken; sunt unul dintre întemeietorii Halei de Artă din Tensta; sunt membru în consiliul de administratie de la Scoala de Artă din Gerleborg - foarte cunoscută, una dintre cele mai vechi si mari scoli de artă din Suedia. Toate aceastea îmi ia mult timp din timpul meu liber. Cam atât despre mine. Acum sunt pregătit să răspund la întrebările tale.

S.C.: Esti interesat de artă plastică, de folclor, dar cum stai cu muzica?

C.-G.P.: Am fost seful muzeului Carl Milles timp de câtiva ani, si atunci eram fascinat de arta sculpturală. De fapt, sunt încântat de arta imaginii. Când încerci să explici de ce arta imaginii este remarcabilă si uneori nemaipomenit de scumpă, aceasta este datorită faptului că aceasta este una dintre putinele medii în care, alături de muzică, omul îsi poate expune sufletul, în care omul poate literalmente arăta ce are în adâncul sufletului. Acest lucru se poate face pe pânză, dar se poate face si în muzică. Si de aceea este clar că minunata, fantastica mostenire muzicală pe care o avem este ceva care mă fascinează. Dacă avem nevoie uneori literalmente de sprijin si de consolare în viată, atunci trebuie să apelăm la muzică. Si muzica românească este foarte bună, din punctul acesta de vedere.

S.C.: As vrea să te rog să povestesti pe scurt despre originea firmei Bukowski si cum s-a dezvoltat aceasta până azi.

C.-G.P.: A fost un tânăr, un tânăr nobil, care se numea Henryk Bukowski, un nobil polonez, care participase la una dintre revoltele nereusite împotriva rusilor în prima jumătate a anilor 1800. El a dat gres asadar si s-a refugiat în Suedia. El avea studii de jurist (în ceea ce mă priveste, consider că lucrul acesta este interesant, deoarece si eu am aceleasi studii). Pe vremea aceea Stockholm-ul era un oras mai mic decât azi, iar Regele se deplasa liber cu Curtea si suita sa pe străzile orasului.
Într-o zi, trecând peste un pod, pe partea cealaltă a podului trecea refugiatul Henryk Bukowski. Regele trimise atunci imediat un functionar de la Curte care să-l intrebe cine era, deoarece avea o tinută si prestantă care-l facea interesant pe stradă. El a povestit cine era si care-i era situatia, si atunci Regele l-a întrebat: "Ce competente aveti?" El a răspuns: "În afară de studiile mele poloneze de juridică, sunt numismat, mă pricep la monezi si la obiecte de artă." "Atunci am să vă pun în legătură cu cineva care se numeste Kristian Hammer!" a spus Regele. Acesta era aurar, colectiona monezi în lăzi cu care umpluse patru imobile pe strada Oden - este desigur una dintre cele mai mari colectii de obiecte din toate timpurile. Henryk Bukowski le-a catalogat timp de mai multi ani, lucru ce a rezultat în mai multi metri de rafturi cu registre. Prin Hammer a venit în contact cu sora sotiei lui Hammer sau cu o rudă apropiată a familiei, cu care s-a căsătorit. Dar, mai ales Curtea Regală este aceea care are grijă ca să-i meargă bine lui Bukowski. Acesta a pus bazele unui mic magazin de numismatică lângă biserica Sf. Iacob, în Kungsträdgĺrden (Grădina Regală), si care a fost foarte frecventat si remarcat. Apoi a trecut si la obiecte de artă si atunci s-a mutat lângă piata Blasieholm, aici în apropiere, si apoi în clădirea aceasta în 1882. Exact imobilul acesta în care ne aflăm acum. Camera mea de lucru este aceeasi pe care a avut-o si el. Si aici el va fi o adevărată osie pentru toate vergile artistice si culturale din Suedia. Pe vremea aceea, activitatea era îndreptată către aristocratie si Casa Regală, dar era si burghezie care avea si interes si posibilităti să cumpere antichităti. Si, mai ales, exista o foarte bogată contesă von Hallwyl, născută Kempe, de sus din Norrland, care cu averile făcute din pădurile din Norrland a încărcat întreg palatul Hallwyl de pe strada Hamngatan cu antichităti de artă. Si marele furnizor a fost Henryk Bukowski, care a umplut acest pălătel. În plus, el a fost contractat de administratia Curtii Regale si familia regală ca să vândă. Pe vremea aceea se vindea destul de mult din colectiile regale la decese. La moartea lui Carol XV Henryk Bukowski a făcut o licitatie foarte demnă de notat, la teatrul Confidencen de la castelul Ulriksdal. Bukowski a fost o persoană foarte carismatică, a sprijinit vechile curente nationale din Polonia si a făcut parte dintre persoanele care au luptat pentru o Polonie liberă.
Pur si simplu, a fost un simbol pentru polonezi, si a fost îngropat la Rapperswil, unde se află îngropati multi dintre cei care au apartinut miscării poloneze de eliberare din anii 1800. Si acest lucru este documentat. Acolo există un mare monument dedicat lui. Dar traditia si aspectul calitativ în elaborarea cataloagelor după un anumit standard calitativ, în a conduce licitatiile într-un mod foarte profesional si ideea de a amenaja, încă de pe atunci, licitatiile astfel încât se puteau vedea saloanele complete aici jos, si modul cinstit de comportare - el era jurist si avea un mod de a fi cinstit, care a făcut să fie considerat ca un om de încredere. Aceasta a fost o parte importantă a marelui succes pe care l-a avut. A murit asa cum îsi doresc multi dintre noi, si anume cu ciocănelul de licitare în mână. În 1900 s-a prăbusit aici jos pe podiu. Dar firma a mers mai departe.

S.C.: Cum s-a dezvoltat aceasta de atunci?

C.-G.P.: De atunci au urmat câtiva proprietari în prima jumătate a anilor 1900, si acestia au fost familii de bancheri - putem numi pe bancherul Berg, bancherul Aronowitsch, dar au fost si alte personalităti, cum ar fi Hans-Ulrik Palm, care a fost un conservator fantastic la Muzeul Nordic precum si proprietar aici. Si pe urmă am avut un alt proprietar, Karl Asplund, istoric de artă, poet, o personalitate culturală grandioasă; si el a fost aici multe decenii. A venit apoi o perioadă cu Aronowitsch - acesta era fiul bancherului Aronowitsch, care n-a avut succes ca sculptor la Paris si atunci bătrânul bancher l-a adus acasă si i-a dat să conducă această firmă. Si a condus-o timp de 25 de ani. Si de atunci, din anii '70, s-a format, după cum considerăm noi, un mic grup de conducători destul de tânăr si modern care a gestionat firma Bukowski. Si a mers bine!

S.C.: Bukowski este cea mai prestigioasă companie de licitatii din Suedia. Ce loc ocupă pe plan international?

C.-G.P.: Una dintre cele mai cunoscute din lume si care are cea mai veche adresă pe acelasi loc pe stradă. Nu există multe de felul acesta azi. International cred că suntem pe locul 8 ca mărime.

S.C.: Care este cauza că Suedia este asa de bogată în ară si antichităti?

C.-G.P.: Aceasta depinde pe de-o parte că am trăit în vremuri de pace timp de mai multe secole, pe de altă parte bunăstrarea apărută în anii 1800 a dat o oarecare extindere claselor mijlocii si a marii burghezii, care erau foarte interesate de antichităti. Noi vindem si multe simboluri, simboluri sociale, simboluri de clase sociale. Si apoi eu cred putin în teoriile climatice. Că aici sus în nord, unde societatea are un anumit nivel de bunăstare, din cauza climatului se crează nevoia de a înfrumuseta căminele proprii, de a trăi în căminul propriu, de a invita lumea acasă. Căminul propriu devine o fatadă a individului. Cu cât te apropii mai mult de Mediterană, lumea nu vrea ca să vii la ei acasă, ci se întâlneste foarte frumos pe stradă. Pentru noi suedezii, căminele noastre sunt într-adevăr citadelele noastre. Si pe urmă cred că relativ înalta educatie scolară, dezvoltarea scolii elementare, miscarea de educare din cadrul miscării social-democrate au fost foarte importante. Este suedezul estet? Partial da, el a girat mostenirea franceză si germană într-un mod meritoriu. Gustav III a fost marele rege cultural, care a introdus multe în Suedia; el a fondat si Muzeul National. Aplicarea lui Louis XVI făcută la mobila suedeză este deosebit de reusită. Putem coborâ în expozitie si să ne uităm la comodele acelea, ce gust retinut au! Ce estetice sunt!

S.C.: Are într-adevăr poporul suedez un gust estetic deosebit, sau educatia făcut pe scară largă întregii populatii a dus la aspectul pe care îl are locuinta suedeză?

C.-G.P.: Ne putem într-adevăr întreba despre ce este vorba?! Uneori procurarea si chiar administrarea în căminele private a obiectelor de artă si antichităti sunt ciudate. Obisnuiesc să relatez o vizită la o vilă în Bromma, o vilă functionalistă, o frumusete! Dar în interior esti întâmpinat în hol de mobilă rococo; pe urmă în livingroom, un salon gustavian cu perdele albastre foarte sobre, din care se intra într-o mica cameră de luat masa, cu mobilă Chippendale si mahon englezesc, cu obiecte de artă adecvate. Cea gustaviană avea picturi de Elias Martin si altii, poate Hillerström, în cea englezească era chiar pictură mai veche si pe urmă în hol, o lucrare decorativă din gips. Dar vai de cel care îndrăznea să ia un taburet rococo din hol si să-l pună în salonul gustavian! Totul era fortat! Suedia este o tară unică, căci din punct de vedere statistic nu există nicio altă tară în lume care cumpără si vinde obiecte de artă si antichităti asa de mult ca suedezii.

S.C.: Clientii de la Bukowski erau aristocrati sau oameni care aveau mijloace. S-a modificat tipul de clienti de-a lungul timpului?

C.-G.P.: Da, absolut. Din anii '70, când am venit noi aici, o generatie mai tânără, am considerat că este timpul să primim un grup mai mare de cumpărători. Pâna acum, aici, la licitatii, colectionarii si familiile lor aveau toti locuri prestabilite. Dar noi am vrut să deschidem pentru public, mai ales la expuneri, si acest lucru a avut mare importantă în anii '70. Această idee s-a dezvoltat în anii '80 si '90. Astăzi, licitatiile sunt aproape ca o miscare populară. Avem 25.000 de vizitatori într-o săptămână!

S.C.: Oamenii pe care i-am putea numi "suedezi obisnuiti", nu îndrăznesc să intre în magazine scumpe. Am întâlnit oameni care mi-au spus: "Eu nu merg la NK, este doar pentru cei care sunt "fini". Această atitudine există si când este vorba despre Bukowski. Am auzit că există lume care telefonează si întreabă dacă trebuie să plătească taxă de intrare pentru a veni la Bukowski. Oamenii care îndrăznesc să meargă la Administratia de Licitatii sau la Nordén, nu îndrăznesc să vină la Bukowski. Care este cauza? Este pentru că au remarcat că aici vin doar cei care au mijloace să cumpere, sau pentru că este inclus în educatie ca să nu mergi în locuri cărora nu le apartii social?

C.-G.P.: Din cauza acestei traditii vechi conform căreia Bukowski este ceva foarte "fin". A existat într-adevăr un "prag" ca să intri aici.
Îmi amintesc de o întâmplare, de prin anii '70. Trebuia să mă viziteze un prieten cu care urma să iau prânzul si am hotărât să ne întâlnim aici. Când a intrat, eu m-am îngrozit: el era îmbrăcat de doliu. Si atunci am întrebat: "-S-a întâmplat ceva cu părintii tăi sau cu cineva apropiat?". "-Ce vrei să spui? Nu s-a întâlmplat nimic, dar m-am gândit să mă îmbrac ceva mai festiv, dacă vin la Bukowski!" Am luat aceasta ca o provocare: înseamnă că s-a mers prea departe dacă trebuie să ai dress-coat ca să poti să vii aici! Dar desi încercăm să minimalizăm că suntem furnizori ai Curtii si să determinăm prezentatoarele noastre să vină fără aur si podoabe "pentru că asta sperie lumea", trebuie să tinem totusi sus acel "prag", deoarece lumea vrea în continuare să-l aibe! El trebuie însă să fie foarte mic! Si aceasta trebuia făcut printr-un marketing foarte rafinat. Acest "prag" constă în a coborâ vocea! Când mergem la muzeu, coborâm vocea. Aceasta am învătat-o când am lucrat la muzeul Milles. Când lumea intra în muzeu se purta ca la biserică.

S.C.: Sau ca la bibliotecă! As vrea să te întreb ce faceti pentru ca să aveti un public mai mare, ca toti cei care au posibilitatea să cumpere să vină aici, - pentru că scopul companiei voastre este să vindeti si toti care au bani ar trebui să fie bineveniti.

C.-G.P.: În privinta aceasta noi aproape am fost criticati că facem prea multă reclamă! Si eu îmi iau răspunderea pentru aceasta. Eu sunt foarte interesat să prezint lucruri care să ne lanseze pe piată. Acesta este lucrul cel mai important. Si dacă ne uităm în ziarele din Stockholm, care este zona noastră de căpătâi, dar si din Göteborg si din sudul Suediei, vedem că reclamele noastre sunt alături de reclamele de fripturi de porc de la magazinele alimentare ICA. Noi oferim lucrări de Hillerström si Nordenberg si sfesnice rococo suedeze. Vreau să spun că ne adresăm publicului foarte intensiv, dar este greu să te faci auzit. 12 milioane de coroane pe an, 1 milion de coroane pe lună cheltuim pentru a răspândi informatii.

S.C.: Este clar că publicitatea în ziare este foarte importantă. Dar eu nu mă gândesc doar la reclama din ziare, ci la o informare mai largă, care să facă oamenii să-si învingă teama de a veni la Bukowski.

C.-G.P.: Iau ce spui ca pe un sfat si ca o discutie permanentă. Consider că este bine să aud asa ceva spus din afară, căci este deosebit de important. Nu auzim asa ceva în fiecare zi! Multi cred că noi însine întretinem ideea că la noi trebuie să fie "extra fin". Am avut un banchet aici vinerea trecută, la care oaspetii principali au fost Gudrun Schyman si Anna-Greta Lejon. Acestea sunt simboluri destul de largi si mari. Nu simbol pentru clasele suprapuse - un alt tip de simbol de clase suprapuse. Dar ceea ce este interesant este că ele sunt în primul rând femei. Trebuie să spun că lucrul acesta este plăcut, căci eu am mare încredere în forta de muncă si competenta feminină.

S.C.: Este o axiomă, deci nu trebuie să fie demonstrată!

C.-G.P.: Nu. La noi avem 82% femei! Toti conducătorii nostri, toti sefii nostri de sectoare sunt femei, cu exceptia unuia singur.

S.C.: Cei care vin la Bukowski sunt deja persoane în vârstă care vă cunosc. Ce se face pentru ca tinerii să vină la voi?

C.-G.P.: Multi spun adesea că ar trebui ca tinerii să vină la noi. Dar de fapt, în viată este ca o scară, o scară a nevoilor, o scară a vietii: scoala elementară, învătământul mediu, alegerea meseriei, constituirea familiei, procurarea de locuintă, o grămadă de nevoi primare pe cale în sus până la jumătatea piramidei. Abia după aceea vin posibilitătile de cultură, ele apar cândva la vârsta de 35-40 de ani. Pe cei care au 25 de ani este foarte greu să-i atragi. Dar imediat ce au bani, după ce au condus BMW si când nu mai este nimic palpitant de făcut, atunci încep să fie interesati să cumpere artă si antichităti.

S.C.: Ce face Bukowski. pe plan international?

C.-G.P.: Avem reprezentanti în toate orasele mari din lume. Acestia sunt foarte bine pregătiti, cel mai adesea sunt doamne care îi însotesc pe diplomati si altii asemenea, care ne ajută în calitate de corespondenti sau agenti. Dar si noi călătorim în afară si ne prezentăm licitatiile la Londra, Paris, Bruxelles, Oslo. Cei mai noi cu care colaborăm sunt ambasadele, care sunt cumpărători minunati!

S.C.: La Bukowski vin fără îndoială obiecte care apartin patrimoniului national. Ce se întâmplă cu aceste obiecte?

C.-G.P.: Avem o legislatie cu interzicere la export destul de severă, atât pentru mobile cât si pentru artă, pe baza unor reguli anumite, reguli de timp. În cazul acesta trebuie cerută aprobare pentru a le scoate din tară. Adesea cererile sunt respinse, dacă Muzeul National consideră că "această piesă am putea-o avea la Muzeu". Noi considerăm că legislatia este gresită.
În primul rând consider că toate lucrurile suedeze sunt ambasadori în străinătate.
Este perimat să gândim că trebuie să retinem totul aici, în tara Suedia. Nu stii niciodată ce anume ai voie să scoti din tară si aceasta constituie o nesigurantă pentru proprietar. Dar, în acelasi timp, nu există un export mare de asemenea obiecte din Suedia, pentru că suedezii plătesc mai mult pentru ele decât străinii. Străinii vin aici uneori din gresală, alteori vin negustori în mod organizat. Si ce comori fantastice găsesc! Ati fost să vedeti expunerea de obiecte? Ce comori fantastice! Fotolii Louis XVI, frantuzesti, astea vor străinii să aibe!

S.C.: Este adevărat, sau este doar părerea mea că străinii care participă la licitatie cumpără mai ales mobile străine care au intrat în anumite perioade în Suedia, în timp ce suedezii cumpără mai ales obiecte suedeze?

C.-G.P.: Da, trebuie să spun că asa si este! Dacă există o legătură suedeză, atunci creste interesul suedez. Dar, în acelasi timp, din anii 1700 am avut influente din afară. Si noi suntem foarte interesati de ceea ce este străin. Străinii care sunt aici, diplomatii de exemplu, duc cu ei acasă obiecte de cultură. Nu mai avem asa de multe magazine de antichităti si licitatiile au preluat acest comert. Lucrul acesta nu este numai spre bine. Multi cred că noi concurăm cu magazinele de antichităti - nu este adevărat: magazinele de antichităti sunt clientii nostri. Dar ele nu fac fată, nu pot tine pasul cu acest flux de informatie. Lumea are mai mare încredere în comertul prin licitatie. Au mai mare încredere în noi. Aici vezi cine licitează. Bukowski a spus: "Trebuie să fim cinstiti, altfel nu putem supravietui!" Si atunci vin aici si îi văd pe toti ceilalti în sală, un lucru foarte important. Într-un magazin de antichităti nu stii cine a mai fost pe acolo. Aici însă este singura ocazie când toti interesatii sunt de fată. Si atunci se remarcă dacă cineva spune sau face ceva special - un francez, un român, s.a.m.d.

S.C.: Nu cumva sunt prea multe case de licitatie astăzi în Suedia? Există Auktionsverket, pe urmă există Nordén...

C.-G.P.: Auktionsverket nu s-a ocupat de artă până în 1956. În 1600, 1700... atunci erau cu biciclete, cu bliduri, cu obiecte casnice. Dar în afară de acestea sunt si altele, ca Crownford si Camera de Licitatii din Uppsala, s.a.m.d. La începutul anilor '90, până în '95, piata era împărtită în trei - Auktionsverket cu o treime, Nordén cu o treime si Bukowski cu o treime. În '99, Auktionsverket are un sfert, Nordén are cam 9 % si restul de două treimi din piată este la Bukowski.

S.C.: Paradoxal, căci desi au venit noi concurenti Bukowski totusi a crescut. Sunteti asa de buni?

C.-G.P.: Suntem buni, dar am reusit mai ales pentru că am avut o strategie. Strategia mea a fost: "Dominantă!" Aceasta sună neplăcut, sună ca ceva negativ, nu-i asa? Eu sunt convins însă că întreprinderea aceasta s-a simtit foarte bine datorită faptului că a căpătat fortă din nou. Costă nemaipomenit de mult ca să te mentii. Noi cheltuim 12 milioane de coroane netto pentru marketing, pentru informare. Ceilalti concurenti nu au mijloacele financiare pe care le avem noi si de aceea ei nici nu se văd, nici nu se aud.

S.C.: Poate oricine să vină si să li se evalueze obiectele aici?

C.-G.P.: Da, acestea sunt servicii gratuite, dar si ceilalti le au.

S.C.: Din ce perioadă trebuie să fie mobilele sau tablourile ca să poată fi vândute aici?

C.-G.P.: "Lucrurile deosebite" le primim aici, în sălile din vechea, Clasica Bukowski. Pe urmă, pe Strandvägen aven Mica Bukowski, care primeste obiecte pe o treaptă mai joasă si mai avem si Auktionskammaren (Cămara de Licitatii) pentru obiecte casnice de calitate ceva mai bună. Sunt trei trepte, ca să spun asa.

S.C.: Se poate întâmpla să faci o afacere foarte, foarte bună, să cumperi un obiect pe care expertii vostri nu l-au remarcat ca fiind de valoare deosebită, la un pret convenabil?

C.-G.P.: Deh, se poate întâmpla să se scape, deoarece ave 16 mii de obiecte pe an. Ar fi ciuadat de aceea dacă măcar 2-3 lucruri nu ar scăpa, mai ales dacă sunt tablouri repictate.

S.C.: În anii '80 a fost o perioadă când oamenii doreau să investească în artă, în primul rând. Pe urmă s-a văzut că nu era ceva sigur. Există acum o nouă perioadă similară cu aceea?

C.-G.P.: Ei bine, astă-primăvară noi am fost nelinistiti la gândul că s-ar putea să fie asa, că s-ar putea ajunge la o "supra-încălzire", adică o cerere foarte mare la o ofertă foarte mică, ceea ce ar ridica preturile, căci asta s-a întâmplat în anii '80. Dar ceea ce a fost nesănătos în anii '80, a fost faptul că cei care cumpărau aveau multi bani care erau luati cu împrumut având alte lucruri ca garantie, de exemplu imobile. "Ei bine, acum mă duc la Bukowski, si cumpăr niste lucrări de banii ăstia!" Banii acestia nu existau de fapt, erau bani din aer, erau bani împrumutati si discontati. Azi nu esta asa.

S.C.: Există părerea că preturile au devenit mult mai mari după deschiderea către tările de Est, căci vin multi rusi cu geamantanele pline de dolari care pot cumpăra blănuri si aur, mobile scumpe si antice...

C.-G.P.: Eu cred că ei cumpără mai mult BMW, aur si asa mai departe. Nu asa de mult aici, la noi.

S.C.: Dar ca să vândă obiecte vechi de valoare?

C.-G.P.: Nu. Nu cunosc de loc asa ceva. Surprinzător, dar nu. Se pare că ei în continuare cumpără alte lucruri. Dar poate vin mai târziu.

S.C.: Ce ai vrea să adaugi la sfârsitul interviului?

C.-G.P.: Că noi toti trăim în continuare în lume cu iluzia că venim din tări diferite si aproape că suntem din planete diferite, când de fapt totul este doar o inventie si efecte istorice care fac să avem granite. Cred că încetul cu încetul nu vom mai avea niciun fel de granite, nici spirituale si nici geografice.

S.C.: Si ultima întrebare: ce stii despre România?

C.-G.P.: Am fost în România, unde am lucrat când eram tânăr ca ghid turistic, pentru suedezi. Munca mea consta în a face excursii la Istambul din Constanta. Si ceva mai târziu m-am hotărât într-o vară să merg în munti, cu un automobil mic, si acolo am putut să întâlnesc populatia locală si am putut să cumpăr si o icoană pe sticlă, din anii 1700. Si am înteles imediat atunci că aceasta era un obiect deosebit de artă. Rama era pictată de mână. Absolut minunată! Este unul dintre obiectele cele mai frumoase pe care le cunosc. Vreau să spun cu aceasta că port România cu mine!
(Traducerea: O. Ciupitu.)

Înapoi la începutul paginei!

© 1999 Curierul Românesc.

Înapoi la CURIERUL ROMÂNESC