CINE ESTI
SILVIA CONSTANTINESCU?

Stefan Racovitză: Cånd a apărut primul număr al CURIERULUI ROMÅNESC?

Silvia Constantinescu.

Foto: Anne-Marie Ciupitu / © CR.

Silvia Constantinescu: În mai 1980 la Göteborg, a apărut publicatia CURIERUL ROMÂNESC, ca expresie a dorintei de a comunica cu alti români aflati în exil. Încă de la aparitia CURIERULUI ROMÅNESC ne-am propus ca alături de informatii despre noua tară, ai cărei cetăteni devenisem, să prezentăm în paginile publicatiei si discutii cu alti români din exil, din alte tări, care să ne împărtăsească din experienta lor de exilati si despre problemele exilului. Si astfel au apărut interviurile cu românii din exil, prezentate, de obicei, pe pagina întîia a CURIERULUI ROMÅNESC. Cum ne simtim ca exilati, semnificatia exilului, cum ne-am adaptat la conditiile din noua "patrie", rolul bisericii printre exilati, ce putem face noi, cei din exil, pentru a-i ajuta pe cei din România, au fost cîteva din problemele care au stat în centrul discutiilor din această serie de interviuri.
Initiativa scoaterii acestei publicatii a fost a mea si a sotului meu, arhitectul Octavian Ciupitu. Această muncă nu a fost si nu este usoară, mai ales că ea a cerut si cere enorm de mult timp si bani; fiecare număr al publicatiei a însemnat contributii financiare din bugetul familiei pentru tipărirea si distribuirea publicatiei, căci am trimis publicatia nu numai celor care si-au plătit abonamentul, ci si celor care au dorit s-o primească, dar n-au putut achita un abonament. La sacrificiile financiare s-a adăugat si munca "voluntară" a familiei, de la editare pînă la distributie, căci toti cei 4 copii ai nostri au colaborat la editarea si răspândirea CURIERULUI ROMÅNESC - au lipit timbre, au capsat ziarul, l-au distribuit, etc. si cånd s-au făcut mai mari, cu articole, informatii, etc. fiecare după puterile sale. Ba mai mult, si colaboratorii CURIERULUI ROMÅNESC, cei care mi-au acordat interviurile, sau au tirmis materiale spre publicare, printre care se numără, de-a lungul anilor, M.S. Regele Mihai al Romåniei, Corneliu Coposu, Constantin Mares, Stefan Baciu, Radu Câmpeanu, Mihai Cismărescu, Horia Georgescu, Sergiu Grossu, George Serdici, rabin dr. David Safran, Maria Manoliu-Manea, Constantin Sporea, Dinu Zamfirescu, Georges Parjol, Radu Portocală, Chrisitan Mititelu, Ruxandra Obrejea, Marcel Shapira, Alexandru Ciorănescu, Stefan Racovită, Mircea Carp, Constantin Corduneanu, Emilian Hurezeanu, Ana Blandiana, Mircea Ionescu-Quintus, Dan Amedeu Lăzărescu, etc., ca si toti suedezii care au fost intervievati, cum ar fi sefi de partide, oameni de cultură, industiasi, reprezentanti ai sindicatelor, etc au făcut-o gratuit.
În toti acesti ani domnul Constantin Mares a fost nu numai un colaborator al CURIERULUI ROMÅNESC, ci si un bun prieten si sfătuitor.
Această publicatie mică si fără pretentii, care nu era gîndită să aducă venituri, ci doar să ne ajute să ne schimbăm gândurile, sentimentele si experienta în limba noastră maternă cu alti români exilati, a devenit interesantă pentru cei cărora le-o trimitem.
Nu speram atunci cånd am început această publicatie să dureze asa de multi ani - CURIERUL ROMÅNESC a împlinit deja 18 ani!

S.R.: De ce CURIERUL ROMÅNESC?

S.C: Desigur, alegerea nu a fost întåmplătoare. Acestă mică publicatie lua numele publicatiei întemeiate de Ion Eliade Rădulescu la 8/20 aprilie 1829. CURIERUL ROMÅNESC al lui Ion Eliade Rădulescu "ura tirania", si, atât eu cât si familia mea, ca si cei cărora ne adresam si care se aflau în exil, uram tirania nu numai a unei familii, dar si a acelora care, impunånd ideologia comunistă, au făcut posibilă acea tiranie în Romånia. Domnul Constantin Mares îmi sugera cu 20 ani în urmă ca pe frontispiciul publicatiei editate de noi să adăugăm că în tară, în 1829 apărea primul număr al CURIERULUI ROMÅNESC, scos de Ion Eliade Rădulescu. Un bun simt elementar ne-a oprit de la această adăugire. Pe de altă parte, ce nume mai potrivit putea fi dat unei publicatii romånesti care-si propusese să vehiculeze idei printe romånii aflati în exil?

S.R.: Cine este Silvia Constantinescu?

S.C.: În cei 18 ani de cånd edităm CURIERUL ROMÅNESC au circulat despe familia mea si mai ales despre mine tot felul de lucruri neadevărate, menite să ne compromită printre cei din exil. S-a spus pe rånd că sunt comunistă, că sunt evreică, că sunt antisemită, că-s våndută legionarilor, etc, etc. Profit de ocazia care mi-o oferiti si mă prezint atåt pe mine dar si toată redactia CURIERULUI ROMÅNESC. M-am născut la 3 octombrie 1940, în comuna Dărăbani, Negru-Vodă, Dobrogea, ca a doua fiică a sotilor avocat Ion Constantinescu si Elizabeta, născută Nicolau. (Deci mama mea era născută Nicolau, si nu eu, cum gresit stă scris în lucrarea "Romåni în Stiinta si Cultura Occidentală"). Părintii mei au divortat si eu am fost dată spre îngrijire mamei mele, care a părăsit Romånia încă din 1945 si s-a stabilit în Suedia. De la vîrsta de 5 ani si pînă în 1952 am locuit la surorile mamei, Valeria Alexandrescu si Maria Bacu, iar între anii 1952 si 1961 am fost asistata Casei de Copii nr. 1 din Constanta. Mama mea m-a cerut de nenumărate ori si Crucea Rosie suedeză a intervenit ca să mă aducă în Suedia, dar guvernul romån, desi eram minoră si conform deciziei de divort am fost dată spre crestere si îngrijire mamei mele, nu mi-a dat aprobarea de iesire din tară, motivåndu-se că "tara are posibilităti să crească copilul!"
Mi-am luat bacalaureatul la Scoala Medie nr 3 din Constanta, în 1959. După absolvirea liceului, nu mi s-a accepat dosarul la examenul "de burse" la facultate, căci desi proveneam dintr-o casă de copii, eram totusi fiica unui avocat si a unei "fugite" în Suedia. După bacalaureat am început studiile la Scoala Tehnică de Activisti Culturali, sectia de bibliotecari, curs de zi, pe care am absolvit-o în 1961. În 1963 am fost acceptată, după examenul de admitere, la Facultatea de Biblioteconomie, curs de zi, facultate pe care am absolvit-o în 1966. În toată perioada de studii am lucrat ca pedagog la Scoala de tipografi Dimitrie Marinescu, pentru a mă putea întretine. La absolvire, în 1966, am fost repartizată ca redactor la I.S. Reclama Comercială. Am lucrat apoi ca redactor la revista MODA, FLACĂRA, la Casa de Creatie din Deva, din Tîrgu Jiu, la ETICART, etc. Mi-am continuat studiile la Facultatea de Filologie, fără frecventă, si mi-am luat Licenta în Filologie în 1974.
M-am căsătorit cu arhitectul Octavian Ciupitu în 1966, dar mi-am păstrat numele de fată. Avem 4 copii, pe Marie-Jeanne Atanasia, pe Anne-Marie Theodora, pe Marc-Paul Veniamin si pe Theo-Alex Christian. Toti copiii nostri poartă numele sotului meu, Ciupitu.
În 1977 emigrăm în Suedia, fortati de reactualizarea legii conform căreia persoanele cu rude în străinătate, care nu sînt membre de partid, nu mai au voie să lucreze în propagandă considerati fiind "potentiali spioni".
Tenacitatea cu care am actionat, prin prezentarea zilnică la Directa de Pasapoarte, la Ministerul de Externe, la Marea Adunare Natională, etc., a făcut ca în cele din urmă să primim aprobarea de a părăsi România, mai ales că Suedia ne acordase în numai 5 luni aprobarea de sedere si lucru. Si dorinta autoritătilor de a lua apartamentul nostru de 4 camere, din Drumul Taberei, proprietate personală, a contribuit la eliberarea destul de repede a pasapoartelor.
În Suedia sotul meu, ca arhitect, a găsit de lucru după 3 luni, eu însă, cu studii de filologie si biblioteconomie, n-am avut nici o sansă si am fost nevoită să-mi refac toate studiile pentru a primi de lucru, ceea ce a înseamnă Facultatea de Biblioteconomie din Borås, 2 ani (curs de zi) si 5 1/2 ani la Universitatea din Göteborg, curs de zi si seral, studiind materii ca: cultură si limbă suedeză, japoneză si chineză, italiană, istoria artei, probleme ale imigrantilor si minoritătilor, istorie, etc. Am făcut si un curs de contabilitate si secretariat de un an ca si cursuri de computere si Internet.
După absolvirea Facultătii de Bibliotecari am fost angajată ca bibliotecar la Biblioteca de Stat din Göteborg, apoi la Biblioteca de Stat din Stockholm si Södertälje, etc.
Paralel cu studiile si apoi cu activitatea de bibliotecar am lucrat ca "profesor de limbă maternă", ca translator la Biroul de Imigrare, lector pentru carte în limba română la Centrala Bibliotecilor din Suedia, etc. Postul de bibliotecar, consilier cu probleme de carte străină, mi-a oferit posibilitatea să cumpăr multe cărti din exil în limba romånă pentru romånii din Suedia, ca si oraganizarea unei săptămåni de cultură romånească, în 1990, la biblioteca din Södertälje, prezentånd astfel momente din istoria si cultura Romåniei, ca si scriitori si oameni de stiintă de origină romånă atåt din Suedia cåt si din exil.
În prezent am o firmă particulară de traduceri, redactări de texte, cursuri de limba romånă, etc.
Din 1984 am început să colaborez la BBC, sectia română, pentru care fac, la cererea acesteia, programe despre situatia politică si culturală din Suedia, cât si despre situatia imigrantiilor de origină română stabiliti în Suedia. Colaborez ocazional si cu radio Free Europe. După 1990 am trimis gratis spre publicare materiale la diverse publicatii din Romånia. Din 1993 sunt membră la Academia Americano-Romånă de Arte si Stiinte (ARA).
În 1995 am stråns în volumul "Exil- oameni si idei" toate interviurile făcute cu romåni în exil si publicate pe pagina 1 a CURIERULUI ROMÅNESC din Suedia. Cartea a fost ediatată de Editura CURIERUL ROMÂNESC din Suedia, dar tipărită, cu multe peripetii, în Romånia. Poate vreodată vă voi povesti despre asta.
În 1996, cu ocazia comemorării a 100 de ani de la moartea marelui inventator suedez Alfred Nobel, împreună cu arhitectul Ciupitu si Anne-Marie Ciupitu, am produs un disc CD-ROM, care este un "slide show " în trei părti, cu text, fotografii si muzică clasică suedeză, si care dă informatii concentrate despre viata, activitatea si mosnenirea lăsată de Alfred Nobel, cåt si despre premiul Nobel, ca si o listă a tuturor laureatilor Nobel din 1901 pånă în 1996 cu motivarea premierii. CD-ROM-ul poate fi citit si pe IBM si pe Macintosh. Prezentarea este făcută în 5 limbi: engleză, germană, franceză, spaniolă si suedeză. Atåt textul, alegerea muzicii, cåt si programarea pentru Macintosh si IBM au fost făcute de noi. Numai imprimatul a fost făcut de o firmă din Stockholm.
În ceea ce priveste activitatea mea politică, am fost pioneră si utecistă. În 1967, redactor fiind la I.S. Reclama Comercială si pentru că depăsisem vårsta de utc-ist, secretarul de partid, un oarecare Dobrescu, ne-a propus să intrăm în partid, mie si altor 2 redactoare. Toate 3 am refuzat. Acest refuz era să ne coste serviciul, căci Dobrescu ne-a si văzut dusmanele poporului, dar directorul de atunci, Gheorghe Tamas, un om deosebit de intelept, l-a convins pe secretarul de partid că nu suntem decåt trei "fete necoapte". Frustrată de lipsa de experientă politică, în 1991 m-am înscris în partidul liberal si imediat am fost numită consilier cu probleme de imigranti si minorităti, în cadrul Consiliului de Imigranti din communa în care locuiesc. Înainte de terminarea mandatului, după ce am văzut ce înseamnă să fii politician, si mai ales pentru unii, de bună voie si nesilită de nimeni, spre surpriza colegilor de partid, am renuntat la postul de consilier si am iesit si din partid, căci am considerat că un ziarist nu trebuie să fie "atårnat".
În colectivul redactiei au făcut si fac parte: Octavian Ciupitu, absolvent al Institutului de arhiectură Ion Mincu din Bucuresti, care avea o activitate de 15 ca arhitect cånd am părăsit Romånia. Nu a fost membru în partidul comunist. În Suedia, pe långă cursuri si conferinte despre arhitectră si lucrări obisnuite de arhitectură este si autorul unei părti a proiectului Galeria Sture, cea mai elegantă galerie comercială din Stockholm. Pe Internet WWW, la pagina arhitectului Ciupitu se poate vedea partea proiectată de acesta;
- Mariejeanne Atanasia, născută în 1967, si-a luat un fil. cand. la universtitatea din Göteborg si Stockholm, cu materii ca istoria artei si filmului, limbi străine (italiană, franceză, chineză si japoneză), după care a absolvit o scoală de 2 ani de regie de film în Italia, unde si locuieste; -Anne-Marie Theodora, născută în 1969, a absolvit biologia la Universitatea din Stockholm, iar acum doctorează, în cadrul Institutului Karolin, într-o problemă legată de cancer;
-Marc Paul Veniamin, născut în 1971, după ce si-a luat bacalaureatul în Florida, si-a luat titlul de Bachelor of Sciences în "Mechanical Aerospace Engineering" la Universitatea Florida, în aprilie a.c. A fost angajat în U.SA;
Theo Alex Christian, născut în 1975, a absolvit liceul tot în Florida si îsi va luat titlul de Bachelor of Sciences în Stiinte Politice, tot în Floridan în aprilie 1998.

S.R.: Editarea unui periodic ridică enorme probleme...

S.C.: Personal consider că normele etice pe care le avem ca indivizi, în viata de toate zilele, sunt si cele pe care le avem în profesia noastră. Principiul confucian al reciprocitătii, sintetizat în "Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu-i face", este cel care a fost si este principiul moral al familiei nostre si a coincis, cred eu, cu cel imprimat CURIERULUI ROMÅNESC.
Dumneavoastră, d-ul Mititelu, regretatul Horia Georgescu si alti romåni din exil, vorbeati despre incapacitatea intelectualilor din Vest de a accepta sau întelege ororile comunismului si despre dominatia stångistă din Vest. Asa a fost si în Suedia! Această atitudine a usurat actiunea ambasadelor romåne si a reprezentantilor patriarhiei de la Bucuresti de a-i denigra pe acei romåni din exil care erau activi. Si la Stockholm au fost folosite toate căile pentru denigrarea redactorilor CURIERULUI ROMÅNESC, atåt cu ajutorul unor romåni care au fost folositi în acest scop, cåt si cu ajutorul colegilor de partid suedezi, care au constituit un canal foarte activ. O cunostiintă din Romånia, aflată într-o excursie în străinătate în 1985, îmi scria de la Paris că aflase, din surse sigure, că postul pe care-l solicitasem la o bibliotecă nu-l voi obtine, căci editez CURIERUL ROMÅNESC! Cererea mea de solicitatarea postului trebuia să fie secretă si faptul că cineva din Bucuresti îmi scrie despre asta nu numai că mă socase atunci, dar mă si convinsese încă odată că "internationala comunistă" a functionat (si functionează) perfect. Si în bibliotecile suedeze membrii si simpatizantii comunisti erau din belsug, ba chiar si prieteni ai ambasadei romåne. Cititori ai CURIERULUI ROMÅNESC mi-au relatat că la granita Romåniei, cånd călătoreau în tară, erau chestionati dacă citesc CURIERUL ROMÂNESC sau alte publicatii din exil. Printre romånii din Suedia foarte multi vroiau să primească publicatia, dar se temeu să nu le fie numele trecut pe lista abonatilor, căci "dacă s-ar fi aflat la ambasadă" ar fi avut neplăceri cånd călătoreau în tară. Sunt putini cei din Romånia care cunosc care au fost problemele exilatilor romåni în general si a publicatiilor din exil în special, iar cei care le cunosc, mai ales pentru că le-au provocat, vor să fie complet uitate. Consider că cei din Romånia trebuie să afle mai mult despre greutătile pe care le-au întåmpinat cei din exil sub toate aspectele si nu numai cåt de bine au dus-o cei din exil. Si aici publicatiile din exil trebuie să joace un rol activ.

S.R.: Aveti contacte cu cititorii?

S.C.: Cititorii ne-au scris si ne scriu, ne-au dat si ne dau telefoane si-si spun părerile, ne aduc critici constructive, ne dau sugestii si cåteodată chiar ne si laudă. Si aceasta ne-a stimulat si ne stimulează. Am primit si telefoane si scrisori care aveau ca scop să ne intimideze, să nu mai edităm CURIERUL ROMÅNESC. De-a lungul anilor am primit si scrisori oribile de la diversi "apărători ai neamului", căre ne amenintau si ne insultau.

S.R.: V-ati gåndit vreodată să renuntati?

S.C.: Nu!

S.R.: Ce erori mari ati comis?

S.C.: Erori cred că am făcut destule. Nici nu vreau să ne mai amintim de ele! Sunt însă convinsă că faptul că am avut în colectivul de redactie numai membrii familiei a făcut posibilă continuitatea publicatiei, a eliminat tot felul de "incidente", cåt si si mai multe erori.

S.R.: Care este momentul cel mai luminos din istoria CR?

S.C.: As putea spune că în toti acesti 18 ani de la aparitie ceea ce ne-a animat, "luminat" activitatea, a fost constanta si atitudinea pozitivă exprimată de unii din cititorii CURIERULUI. As vrea să amintesc si de cåteva momente "emotionante", ca de exemplu, cele 3 întålniri cu cel pe care-l consider eroul contemoporan al neamului romånesc, Corneliu Coposu, întålnirea cu M.S. Regele Mihai atunci cånd mi-a acordat interviul pentru CR. Poate si editarea culegerii "Exil- oameni si idei", cu toate experientele neplăcute legate de tipărirea si de difuzarea ei în Romånia, a fost un moment "luminos" pentru CR.

S.R.: Cel mai negru?

S.C.: Anul trecut ne-am adresat directorului Fundatiei Culturale Romåne, domnului Augustin Buzura, cerånd schimbarea numelui publicatiei pe care Fundatia Culturală o editează din 1989 si căreia i s-a dat acelasi nume de Curierul Românesc, considerånd că se încalcă legea internatională a copyright-ului, deorece la data la care Fundatia a început editarea Curierului Romånesc din Romånia, CURIERUL ROMÅNESC din Suedia exista deja de 10 ani, si era cunoscut atåt de Fundatie, cåt si de Ministerul de Externe al Romåniei. Îmi motivam cererea si prin aceea că existenta a două publicatii cu acelasi nume si care se adresează romånilor din exil crează confuzie printre cititori. Răspunsul primit de la redactorul sef al Curierului Romånesc editat de Fundateia Culturală din Romånia, Vladimir Simon (si nu de la cel căruia îi adresasem scrisoarea), prin infatuarea lui, ne-a indignat, ca si faptul că Vladimir Simon foloseste acelasi limbaj denigrant si insinuant la adresa publicatiilor din exil, limbaj uzat în timpul lui Ceausescu. Am publicat atåt scrisoarea mea cåt si răspunsul d-uli Simon în nr. 1/97 al CURIERULUI ROMÅNESC din Suedia. Aceste scrisori se găsesc si pe editia de pe Internet WWW a CURIERULUI ROMÅNESC din Suedia. Acesta a fost cel mai negru moment din istoria CURIERULUI ROMÅNESC din Suedia, căci dacă pånă în 1990 eram pregătită pentru astfel de atitudini, consider că acum sunt nepermise.

S.R.: Cum trăiti între cele două identităti?

S.C.: Această dublă si chiar triplă apartenentă (dacă ne gåndim că doi din colaboratorii CURIERULUI ROMÅNESC sunt acum în USA si unul în Italia), ne face să ne simtim foarte bine. Am luat cu noi, cånd am părăsit Romånia, ce a fost mai bun din cultura si traditia romånă, pe care am transmis-o si copiilor nostri. Am adăugat apoi cunostiinte despre cultura si traditia suedeză, tara care ne-a primit atåt de generos. Această îmbinare ne-a îmbogătit simtirea, ne-a făcut să vedem mai complex ceea ce se întåmplă în jurul nostru.

Doresc să mai fac unele completări la acest interviu: